Un minunat raport de tură-marca Valentina!
Viața înseamnă un ansamblu al amintirilor, acțiunilor și sentimentelor unui om. Fiecare persoană vede lumea, oamenii și situațiile prin prisma trecutului său. Fiecare individ trăiește prezentul și bănuiește viitorul prin prisma subiectivității și amintirilor pe care le are. În viața mea unul din evenimentele frumoase, despre care îmi voi aminti cu drag este vizita la Refugiul Săruni din zilele 17-19 noiembrie 2023. Am fost un grup format din elevi ai liceului „Corneliu Medrea” Zlatna, care participă și în cadrul cercului de turism, doi profesori și un membru al organizației Trascău Corp. Am pornit de la sediul Trascău Corp din Zlatna, de unde am primit rucsacuri, pelerine și frontale.
Drumul reprezintă un mod special și plăcut de a ieși din zona de confort, din bula pe care fiecare om și-o creează. Este o provocare care merită acceptată. La scurt timp după ce am pornit la drum a început să plouă, dar am îmbrăcat pelerinele și am continuat. Drumul a fost greu, însă plăcut. Fiind înconjurată de stânci, copaci și iarbă m-am simțit ca personajul unui basm scris cu mult timp înainte ca betoanele să cucerească lumea.
Vă amintiți sentimentul pe care l-ați avut când ați ascultat melodia voastră preferată pentru prima oară? Asta am simțit pe parcursul acestui drum. Deși am mai hoinărit pe dealurile și prin munții din apropiere, acesta mi-a oferit sentimente aparte și cu cât mă depărtam de oraș și mă apropiam de destinație mă simțeam mai liberă și mai ușoară, deși purtam greutatea unui rucsac destul de mare. Pe lângă peisajul și aerul curat am avut privilegiul de a fi înconjurată de oameni „faini”. Știați că un zâmbet pur strălucește mai tare printre stânci și picuri de ploaie? Știați că un râs din inimă răsună mai tare în natură?
La un moment dat soarele și-a luat adio de la bolta cerească și a lăsat negura nopții să curgă peste noi. Asta nu a fost o problemă deoarece aveam frontale și un coleg care și-a împodobit rucsacul cu luminițe colorate. Dintr-un punct ne-am împărțit în două grupuri, unul dintre ele luând-o în față. Am ales să merg și eu o dată cu aceștia deoarece, căci doream să ajung cât mai repede la destinație. A fost o parte de urcare unde se auzea respirația mea greoaie și bătăile accelerate ale inimii. Și am ajuns. Acest loc crește in frumusețe cu fiecare vizită.
Sunt de părere că raiul și iadul sunt stări în care sufletul se află după moarte, dar care au fragmente în formă fizică presărate pe Pământ. Dacă teoria mea este reală, atunci acest loc este un fragment fizic al Edenului. Pe lângă peisajul care îți taie răsuflarea și frumusețea amenajărilor, date de simplitatea lor, locul acesta îți umple sufletul de o liniște și o bucurie nemaiîntâlnită. Acest loc te face să-ți pui întrebări și să ajungi la concluzii. Privind orașul de sus m-am întrebat de ce noi, oamenii, ne credem atât de uriași când suntem, de fapt, minusculi. Am ajuns la concluzia că ne complicăm viața încărcându-ne umerii cu greutăți și probleme mult prea mari în comparație cu micimea noastră. Sunt de părere că am fi mai fericiți dacă am căra pe umeri, din când în când, un rucsac, pe o pantă decât să purtăm mereu griji inutile, atât ale noastre, cât și ale altora.
Acest loc este format din „Refugiul mare”, locul unde am dormit care este o cabană cu „târnaț”, bucătărie, mansardă și o mansardă extra („Cucurigu”), o filigorie închisa („Făgădau”) și o cabană mai mica („Refugiu mic”).
La scurt timp după ce am ajuns, natura a vrut să ne arate că poate fi chiar mai frumoasă și a rugat cerul să presară fulgi de zăpadă. Cred că natura ne arată că orice se poate înfrumuseța și purifica, cum și ea devine „albă” în fiecare an, după toate furtunile și păcatele toamnei. Știați că mâncarea e mai bună în vârf de munte, după ce o cari în spate?
După ce am mâncat am stat și am povestit, realizând că mă voi apropia încă puțin de restul oamenilor de acolo, care sunt niște suflete frumoase. Apoi am învățat un joc nou de cărți. După asta am avut ocazia de a auzi cântece de chitară. Dacă veniți pe munți și nu aveți niciun prieten care să știe cum să-și miște degetele peste corzi, vă sfătuiesc să vă cumpărați unul. Toată lumea știe (ei bine, dacă nu știați, trebuie să mă credeți pe cuvânt) că ciupitul corzilor de chitară sună mai armonios și mai dulce, într-o cabană în munte sau printre copaci, iar în refugiu există un astfel de instrument, deci la urcare, trebuie să aduceți doar o pereche de mâini talentate și vocile voastre. Am făcut focul și în Făgădău și cei care au vrut să doarmă mai târziu au stat acolo, povestind și ascultând muzica.
Prima oară când am venit la Săruni am jucat un joc cu sticla care m-a chinuit vreo oră și jumătate. Am vrut să-i chinui și eu pe ceilalți cu acest joc, care cred că este o metodă bună de „inițiere”. Dacă vreți să aflați regula din spatele acestui joc, trebuie să veniți cu noi. Într-un târziu am mers la culcare și a doua zi am mers la un sălaș din apropiere. Mi-am dat seama că viața unui cioban este extrem de grea, dar în același timp simplă și frumoasă. Ajunși înapoi o parte din noi am decis să facem puțină curățenie în cabană. Acum am un inel de acolo, un inel făcut manual din sârmă. Privindu-l mă întreb cine e persoana care l-a făcut, cine l-a purtat până acum și care este povestea din spatele acestui obiect cu model aparte.
Seara s-a lăsat din nou, mai rapid decât aș fi crezut și la un moment dat am mers iar în Făgădău, unde au continuat poveștile și jocurile. E atât de frumos să trăiești simplu și e atât de ușor să te îndrăgostești de natură. Cred că iubirea de copaci, de stânci și de apă de izvor e cel mai frumos, simplu și pur tip de iubire.
Am realizat că Refugiul Săruni este un loc minunat pentru oamenii care făuresc emoții în formă plastică. După luni în care nu am scris nimic semnificativ, acest loc și oamenii din jur mi-au oferit inspirație. Ca să recapitulăm această destinație îți umple sufletul de liniște, bucurie, iubire și inspirație.
Ziua plecării a apărut parcă pe nepregătite. A trebuit să-mi iau rămas bun pentru un moment de la acest loc magic, de la care am rămas cu amintiri care s-au gravat pe pereții memoriei mele, un inel și o stare de bine. Plecarea și coborârea au fost mai ușoare din punct de vedere fizic. Acestea au fost printre cele mai frumoase zile din viața mea. Pe drum câțiva dintre băieți au descoperit puterea sintagmei „N-ai tupeu să…”. Unul dintre ei a făcut un plonjon foarte grațios în zăpadă după ce altul i-a zis „Bă, n-ai tupeu să te arunci în zăpadă.” Toată lumea știe că „N-ai tupeu să…” e cel mai bun și convingător mod de a lansa o provocare.
Dragă cititorule, învață să iubești natura și simplitatea, îndrăgostește-te de munți, stânci și copaci. În final lansez și eu o provocare : N-AI TUPEU SĂ VII LA SĂRUNI!
Doncuț Stefania-Valentina-Alexandra, elevă, clasa a XII-a A
