Se spune că mai demult ,din vremuri chiar şi de unii bătrâni uitate, doi tineri – o fată şi un băiat – stăteau la berbeci sus pe muntele Dîmbău. Acolo, şi astăzi se află trei “ cântătoare” , adică trei găuri foarte adânci prin stânca muntelui, că dacă arunci o piatră mult timp se aude zgomotul ei coborând în adâncuri, iar loviturile ei ajung la suprafaţă ca un cântec.
Bătrâni povestesc, că într-o zi de vară frumoasă şi călduroasă, doi berbeci s-au luat la bătaie , încât loviturile ce şi le dădeau cu coarnele au făcut ca frumoasa fetiţă să se apropie de ei pentru a-i despărţi. Unul dintre berbeci a împins-o, iar fata a căzut în cântătoare şi berbecii peste ea, rostogolindu-se în adâncuri, mult timp auzindu-se loviturile de pereţii “ cântătorii”, precum şi strigătul de ajutor al fetiţei, dar nimeni nu a putut s-o mai scape.
Dîmbăul a fost un munte plin cu aur, iar cei cu inimă curată şi dornici de a face bine , puteau să ia şi să ducă cât ar fi vrut, dar numai de trei ori în viaţă, şi aurul luat să fie folosit numai pentru cumpărarea de lucruri bune şi folositoare pentru cei nevoiaşi. Cei care îndrăzneau a patra oară să ia aur din Dîmbău, orice ar fi făcut, nu scăpau de a fi înghiţiţi de una din cele trei “ cântători”, aflate în cele trei părţi ale muntelui; iar cei care foloseau bogăţiile în beţii, înşelătorii de fete şi femei, în vânzări de “ taine”, erau înecaţi de apele ce curgeau din munte, atunci când treceau peste ele şi nu puteau să nu treacă peste ele, pentru că împânzeau peste tot. Acolo sus pe munte domneşte aşa zisa “ vâlvă” ( legătura cu fetiţa aruncată de berbeci), muntelui Dîmbău, care este necruţătoare cu toţi cei necinstiţi, păcătoşi şi netrebnici.
Câţiva din cei sfădiţi cu cinstea şi omenia, s-au gândit să facă un ospăţ mare, la care să fie chemaţi oameni din toată Zlatna, Feneş şi satele din jur, ba mai mult au chemat-o şi pe “ vâlva” muntelui Dîmbău, cu gândul de a o prinde şi de-a o arunca în una din cele trei “ cântători “. Când ospăţul era în toi, nelegiuiţii au prins “ vâlva”, şi au aruncat-o într-o cântătoare , dar spre surprinderea tuturor celor de faţă, şi păcătoşii căzură în cântătoare atunci când voiră să o astupe să nu poată ieşi, şi nimeni nu i-a mai văzut din acel moment. Vâlva însă săpă în stânca muntelui şi ieşi în valea Feneşului, apoi se ridică în văzduh, şi prefăcu Dîmbăul în piatră tare şi pământ sec, iar pe oamenii care au participat la ospăţ într-o pădure şi fiare sălbatice.
De atunci Dîmbăul nu mai are aur, iar cine încearcă să astupe cântătorile cade în ele, pentru că sunt blestemate .
Primăvara următoare, apele Feneşului duceau la vale o pereche de corne de berbec, cu părul unei fete împletit în ele.
Foto credit: Munții noștrii
